Parcul Tudor Arghezi a devenit deja atracția Capitalei: spațiul și-a deschis ieri porțile pentru toți bucureștenii

Parcul Tudor Arghezi a devenit deja neîncăpător la scurt timp după ce și-a deschis larg porțile. Zona de relaxare pentru bucureșteni a venit în prim-planul comunității Sectorului 4 chiar în ziua în care s-au împlinit 564 de ani de la prima atestare documentară a orașului.

Parcul Tudor Arghezi a devenit rapid atracția Capitalei

Parcul se află pe bulevardul Metalurgiei din Sectorul 4, într-un loc în plină dezvoltare urbanistică în care foarte multe familii tinere au ales în ultimii ani să își întemeieze un cămin.

Locația potrivită pentru momente de liniște și plimbări în aer liber se întinde în momentul de față pe 4 hectare, deși proiectul a fost inițial pe o suprafață mai mică, ulterior fiind extins treptat prin expropriere.

,, Continuăm procedurile de expropriere, astfel încât să reușim cel puțin dublarea suprafeței actuale. Imediat ce reușim acest lucru, spațiul pe care îl vom obține îl vom dedica sportului, pentru că acesta este și specificul acestui nou parc, în care avem pistă de alergare, pistă de biciclete, de trotinete și aparate de fitness”, a declarat edilul Daniel Băluță.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati