Parcurile ‘Tolbuhin’ şi ‘Sfântul Ştefan’ din Sectorul 2 și-ar putea schimba denumirile

0
322
parc
sursa foto: www.en.wikipedia.org

Consiliul Local Sector 2 ar putea decide, în şedinţa de joi, să solicite Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) schimbarea numelor parcurilor ‘Tolbuhin’ şi ‘Sfântul Ştefan’ în ‘Grădina Mătăsari’, respectiv ‘Grădina Alexandru Gheorghe Donescu’.

Potrivit referatului de aprobare al unuia dintre proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei, semnat de consilierul local USR PLUS Tudor Andrei Panaitescu, atribuirea sau schimbarea de denumiri se face de CGMB, prin hotărâre, pentru parcuri, pieţe, oboare, cartiere, străzi, staţii ale mijloacelor de transport în comun, precum şi pentru obiective şi instituţii de interes local aflate în subordinea lor.

„În urma discuţiilor cu cetăţenii Sectorului 2, atât de către primarul Sectorului 2, cât şi de mine personal, în calitate de consilier local (…), am fost sesizaţi în mod constant cu privire la oportunitatea reluării demersurilor în vederea redenumirii zonei verzi din bd. Pache Protopopescu nr. 115 (Parc Tolbuhin)”, prevede sursa citată, precizând că au fost înaintate mai multe nume, scrie Agerpres.

Consilierul local Tudor Andrei Panaitescu propune denumirea de ‘Grădina Mătăsari’, având în vedere că zona nu are nici suprafaţa, nici dotările necesare unui parc.

Cel de-al doilea proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local prevede că se cere CGMB schimbarea numelui Parcului Sfântul Ştefan şi al stăzii Dimineţii în memoria lui Alexandru Gheorghe Donescu, primar general al municipiului Bucureşti în perioada 1934-1938. Astfel, parcul se va numi ‘Grădina Alexandru Gheorghe Donescu’, iar strada va purta denumirea ‘Alexandru Gheorghe Donescu – Primar General 1934-1938’.

Conform referatului de aprobare semnat de consilierii locali ai PNL, în timpul mandatului de primar al lui Donescu a fost realizat cartierul Primăverii, s-au ridicat mai multe clădiri publice importante şi biserici şi a fost inaugurată Grădina Botanică. O realizare emblematică o constituie inaugurarea Arcului de Triumf din beton armat. Printre punctele de atracţie realizate în timpul mandatului său se numără: Fântâna Mioriţa, Muzeul Satului, Parcul Naţional, Piaţa Obor, Parcul Sfântul Ştefan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.