Părinții din Sectorul 6 pot cere bani pentru bonă. La cât se ridică suma oferită

Primăria Sectorului 6, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, sprijină părinții din comunitate și oferă familiilor cu copii de vârstă preșcolară, un ajutor financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă.

Mă bucur foarte mult că reușim să oferim părinților din comunitatea noastră un ajutor de care chiar au nevoie și pe care îl merită. Sperăm prin acest proiect să luăm de pe umerii multor familii un stres de care părinții nu ar trebui să se mai lovească,” a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.

La nivelul Sectorului 6 pot beneficia de sprijin financiar familiile cu domiciliul în sector, care au în întreținere copii preșcolari și care, în urma solicitării adresate instituției și a prezentării documentelor prevăzute de lege îndeplinesc condițiile de eligibilitate, printre care:

persoana are în întreținere copil/copii cu vârsta de până la 6 ani, are domiciliul în Sectorul 6 și are calitatea de reprezentant legal al copilului și se ocupă de creșterea si îngrijirea lui;
părintele/reprezentantul legal al copilului este angajat cu contract individual de muncă ori în baza unui raport de serviciu, desfașoară activitati independente, obține venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură sau piscicultură ori execută o funcție de demnitatepublică sau asimilată;
are venituri nete pe membru de familie de până la 3500 lei pe lună.

Ajutorul financiar acordat va fi diferențiat în funcție de veniturile nete realizate, după cum urmează:


710 lei/lună – pentru venituri nete pe membru de familie de până la 2100 lei/lună.
550 lei/lună – pentru venituri nete pe membru de familie cuprinse între 2101 – 2500 lei/lună.
390 lei/lună – pentru venituri nete pe membru de familie cuprinse între 2501 – 3000/lună.
250 lei/lună – pentru venituri nete pe membru de familie cuprinse între 3001 – 3500 lei/lună.

Nu poate beneficia de ajutorul financiar:

persoana care are calitatea de asistent maternal profesionist față de copilul pentru care solicită sprijinul financiar;
persoana la care este instituită măsura de plasament în regim de urgență;
persoana care este asistentul personal al copilului sau care beneficiază de indemnizația prevăzută de art. 42, alin 4 din Legea 448/2006 privind persoanele cu handicap;
solicitantul se află în concediul de creștere copil;
persoana care nu și-a achitat impozitele și taxele față de bugetul local pentru bunurile pe care le deține în proprietate.

Atenție: dosarul trebuie să cuprindă și o copie a precontractului sau contractului încheiat între beneficiar și firma la care este angajată bona sau contractul încheiat direct cu bona, dacă aceasta este persoană fizică autorizată.

Pentru a afla mai multe detalii, cetățenii pot suna la 021.9970, iar documentele pot fi transmise pe adresa de email: office@dgaspc6.com 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati