Parlamentul a votat încuviinţarea stării de alertă

Senatorii şi deputaţii au votat miercuri, cu majoritate de voturi, Hotărârea Guvernului privind instituirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care trebuie luate în acest sens, scrie ecopolitic.ro

  • Parlamentarii au adus unele completări la hotărârea de Guvern.

Potrivit uner modificări, autorităţile publice locale, pentru unităţile sanitare din subordine, exercită atribuţia de numire, suspendare şi eliberare din funcţie a persoanelor care ocupă funcţii de conducere în cadrul acestor unităţi, în condiţiile legii.

De asemenea, Guvernul României, prin Ministerul Sănătăţii, va pune la dispoziţia autorităţilor publice locale necesarul de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza unităţilor administrativ – teritoriale respective”, precizează textul nou introdus.

  • Au votat împotrivă parlamentarii ALDE şi Pro România.

„Guvernul este incapabil să facă ceea o lume întreagă face: să testeze cu cap, să testeze masiv şi să testeze local. Dacă ar fi făcut acest lucru şi nu ar fi fost cu mintea doar la alegeri, întâi la alegeri, întâi la anticipate şi apoi la cele la termen, astăzi nu am mai fi fost în această situaţie, ci, în cel mai rău caz, s-ar fi pus problema unor stări de alertă la nivel local, acolo unde s-au identificat focare şi zone cu potenţial de a deveni focare”, a declarat în plen liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat că este a doua oară când votează împotriva instituirii stării de alertă, pentru că “este o procedură foarte ciudată”.

Oricine trece de anul II la Facultatea de Drept ştie că în Parlament nu votezi Hotărâri de Guvern. (…) Acest Guvern s-a opus tuturor măsurilor bune pentru români. Aş fi vrut ca astăzi să votăm să interzicem Guvernului actual să mai vândă muncitori români, buşteni, grâu, să ne vândă pe noi toţi şi viitorul nostru. Din păcate, ni se cere să dăm mai multe puteri unui Guvern pe care noi cei de la Pro România îl considerăm ilegitim, băgat pe gâtul Parlamentului de preşedintele Iohannis ca o formă de şantaj în luna martie, un Guvern pe care trebuie să-l dăm imediat jos, nu să-i dăm mai multe puteri”, a declarat Ponta.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati