Parlamentul, iluminat marţi în albastru pentru a marca Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane

Palatul Parlamentului va fi iluminat marţi, în intervalul orar 19.00 – 19.30, în culoarea albastră, pentru a marca Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane (faţada dinspre Piaţa Constituţiei).

Iniţiativa aparţine Platformei ProTECT şi Centrului European pentru Educaţie şi Cercetare Juridică (ECLER), beneficiază de sprijinul Comisiei pentru tineret şi sport a Camerei Deputaţilor şi are ca scop conştientizarea publicului larg cu privire la traficul de persoane.

Prin iluminarea clădirii în culoarea albastră, iniţiatorii demersului îşi manifestă solidaritatea şi determinarea în lupta împotriva traficului de persoane, alăturându-se, astfel, instituţiilor din întreaga lume care marchează ziua în acest mod.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati