Parlamentul va avea staţie de biciclete şi de încărcare pentru maşinile electrice

Angajații Parlamentului și vizitatorii vor avea în zona Izvor rasteluri automatizate, o staţie de biciclete şi o staţie de încărcare auto electrică.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a luat act, miercuri, de un memorandum intern care prevede implementarea a două proiecte pilot.

„Prin memorandumul intern, Comisia pentru Mediu şi echilibru ecologic a Camerei Deputaţilor în parteneriat cu Asociaţia Green Revolution (AGR) intenţionează să demareze un acord de colaborare având drept scop promovarea transportului alternativ în rândul angajaţilor şi reprezentanţilor Cametei Deputaţilor precum şi a publicului larg.

Astfel, se propune implementarea unui proiect pilot care presupune realizarea unei serii de dezbateri publice şi conferinţe în susţinerea implementării legii 250/2020 privind adoptarea unor măsuri necesare facilitării parcării bicicletelor în spaţiile publice, în plan practic propunându-se şi amplasarea în zona faţadei Izvor zona S2 – cu titlu de proiect pilot – a unor rasteluri de biciclete accesibile publicului larg (angajaţilor Parlamentului şi/sau vizitatorilor imobilului).

Pe de altă parte, Centrul de Dezvoltare Tehnologică transmite «Studiul privind măsuri ce vizează adaptarea infrastructurii imobilului Palatului Parlamentului în scopul reducerii emisiilor cu efect de seră şi a promovării transportului nepoluant la niveul Camerei Deputaţilor», prin care se propune demararea unui proiect denumit «Electro-mobility».

Proiectul presupune adaptarea infrastructurii prin montarea în regim temporar a unei staţii de încărcare electrică menită să faciliteze alimentarea autovehiculelor de tip electric sau hibrid plug-in, în regim de încercare şi testare.

Toate aceste operaţiuni se propun a fi realizate prin grija Centrului de Dezvoltare Tehnologică, folosind resursele existente şi eventuale echipamente / dotări / sisteme de măsură, puse la dispoziţie în regim gratuit pe perioada studiului.

Proiectul vizează analizarea eventualelor avantaje / dezavantaje în folosirea auto de tip electric sau hibrid în derularea activităţilor de suport de tip facility management specifice imobilului Palatul Parlamentului”, arată memorandumul intern.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati