Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicalee București (A.S.S.M.B.) și Universitatea Politehnică din București au încheiat, joi, un acord de parteneriat pe o perioadă de 5 ani, care vizează, printre altele, perfecționarea nivelului de pregătire generală și de specialitate a studenților UPB, prin facilitarea participării acestora la stagii de practică în cele 19 unități sanitare administrate de ASSMB.
Parteneriatul are scopul de pregătire a viitorilor specialiști care vor activa la „granița” dintre inginerie și medicină, iar, pe de altă parte, ASSMB își atinge obiectivul de promovare a educației pentru sănătate în rândul tinerilor.
Parteneriatul urmărește dezvoltarea și consolidarea capacității de comunicare și cooperare între cele două instituții, prin acțiuni menite să conducă la optimizarea nivelului general de educație pentru sănătate, a gradului de informare și de conștientizare în legătură cu prevenirea îmbolnăvirilor și la încurajarea unui stil de viață care să faciliteze protejarea și menținerea stării de sănătate.
Din partea ASSMB, la ceremonia de semnare au participat directorul general, Cristian Plută și directorul general adjunct, Oana Sivache, iar din partea UPB documentul a fost semnat de rectorul insituției de învățământ superior, Mihnea Costoiu.
O zonă importantă a colaborării dintre ASSMB și UPB o va reprezenta și realizarea în parteneriat a unor studii de cercetare stiințifică, precum și derularea de campanii și organizarea de evenimente comune.
UPB va facilita prezența ASSMB la târgul de prezentare a ofertei educaționale a Universității Politehnica București – PoliFEST cu un stand de promovare a educației pentru sănătate și a serviciilor medicale adresate populației prin intermediul cabinetelor școlare și a celor 19 unități sanitare administrate. La rândul său, ASSMB va sprijini participarea studenților UPB interesați, în calitate de voluntari, la activitățile, programele, campaniile și evenimentele derulate, cu posibilitatea primirii unei scrisori de recomandare sau a unui certificat pentru activitatea de voluntariat desfășurată.
„Acordul de parteneriat pe care l-am încheiat astăzi cu UPB se înscrie în strategia ASSMB de colaborare cât mai strânsă cu mediul academic. UPB este cea mai mare și prestigioasă școală de ingineri din România, cu zeci de mii de studenți și masteranzi și suntem încântați să stabilim astăzi o colaborare aprofundată care, sunt convinsă, va fi benefică și va constitui un model și pentru alte instituții” – Oana Sivache, director general adjunct ASSMB.