Parteneriat între Clubul Copiilor Sector 1 – Cireşarii, Inspectoratul Şcolar Bucureşti şi Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară

Acord de Parteneriat între Clubul Copiilor Sector 1 – Cireşarii, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) din Bucureşti Obiectivul acordului de parteneriat încheiat vineri, îl constituie reglementarea cadrului de colaborare în vederea demarării activităţilor de reorganizare şi reamenajare la Clubul Copiilor Sector 1 – Cireşarii.

În acest sens, lucrările vor putea demara chiar săptămâna viitoare.

Astfel, în virtutea acestui document, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti îşi asumă:

– igienizarea şi reorganizarea spaţiilor verzi ale Bazei Sportive „Cireşarii” pentru a fi redate în folosinţa Clubului Copiilor Sector 1 în vederea desfăşurărilor activităţilor extraşcolare specifice, inclusiv cu implicarea studenţilor şi a cadrelor didactice din universitate (cerc de biologie-botanică Vasile Ciocarlan, clubul de ornitologie Aves, centrul cultural studenţesc Ex Terra Aurum – cu activităţi de fotografie, pictură, sculptură, muzică şi sportive);

– lucrări de cartare a vegetaţiei şi a faunei şi servicii de protecţia plantelor;

– sprijin logistic: bază utilaje şi resursa umană aferentă;

– participarea studenţilor USAMV la activităţi practice şi realizarea de proiecte didactice, inclusiv diseminarea rezultatelor;

– organizarea de proiecte de voluntariat, cu participarea studenţilor USAMV;

– acordarea de asistenţă tehnică de specialitate (peisagistică, proiectare lucrări de irigaţii şi alimentări cu apa, îngrijire arbori şi arbuşti ornamentali, peluze, suprafeţe cu vegetaţie anuală şi perenă, prelucrare date topografice);

– organizarea unui concurs de proiecte pentru amenajarea peisagistică a bazei.

În acelaşi timp, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) şi Clubul Copiilor Sector 1 – Cireşarii se angajează:

– să faciliteze, conform legii, accesul în vederea desfăşurării tuturor activităţilor necesare pentru buna derulare a proiectului în parteneriat;

– să faciliteze obţinerea tuturor informaţiilor legate de desfăşurarea proiectului derulat în parteneriat;

– să promoveze rezultatele proiectului şi să încurajeze participarea elevilor la activităţile extraşcolare organizate în parteneriat.

Precizăm, în acest context, că Ministerul Educaţiei va asigura finanţarea, prin Compania Naţională de Investiţii (C.N.I.-S.A.), în vederea realizării unui teren multifuncţional pentru handbal, baschet, volei şi tenis, clădire pentru vestiare, alei pietonale, spaţii verzi. Valoarea totală a proiectului pentru terenul multifuncţional este de 2.982.421 lei.

De asemenea, Ministerul Educaţiei, prin ISMB, a decis suplimentarea şi finanţarea unui număr de posturi adecvat importanţei unui Club al Copiilor în care sunt înscrişi peste 2.000 elevi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati