Parteneriat strategic între Opera Naţională București şi Israeli Opera Tel Aviv

Daniel Jinga, managerul general al Operei Naționale Bucureşti şi Zach Granit – General Director of the Israeli Opera Tel Aviv – Yaffo au semnat la Tel Aviv un parteneriat strategic între cele două instituţii naţionale.

Memorandumul de colaborare între cele două teatre presupune construirea unui parteneriat creativ, prin care cele două părţi îşi exprimă încrederea privind modernitatea teatrului de operă, în valorile culturii puse în serviciul publicului.

Cele două părţi îşi arată deschiderea pentru schimburile de regizori, solişti, dirijori, tehnicieni dar si producţii, spre interesul comun al ambelor părţi.

Acest parteneriat îmbunătăţeşte relaţiile deja în continuă dezvoltare între România şi Israel şi va genera crearea unor noi evenimente comune de înalt nivel.

Prima concretizare a acestui parteneriat va fi preluarea de către Opera Naţională Bucureşti a producţiei Israeli Opera Tel Aviv cu „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart ce va fi prezentată publicului bucureştean în prima parte a anului 2023.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati