Pasajul Unirii din Capitală se închide începând de duminică, timp de două luni. Rutele alternative

Pasajul Unirii din Capitală se va închide începând de duminică, 19 iunie, timp de două luni, până în luna septembrie, pentru a fi consolidat. Astfel, traficul rutier în zonă va fi reconfigurat, iar conducătorii auto vor putea să tranziteze Piața Unirii doar pe deasupra pasajului.

În vederea executării unor lucrări de consolidare și creștere a siguranței, începând cu data de 19 iunie a.c., până la începutul lunii septembrie, se vor institui restricții de circulație care implică închiderea Pasajului Unirii, transmite Brigada Rutieră.

În acest context, traficul rutier în zonă va fi reconfigurat, iar conducătorii auto vor putea să tranziteze Piața Unirii doar pe deasupra pasajului.

Zona va fi monitorizată de către polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea asigurării unui trafic rutier fluent, care să se desfășoare în siguranță.

Rute alternative:

  • Dimitrie Cantemir – Bd. Mărășești – Bd Mircea Vodă – Bd. Corneliu Coposu – Bd. I.C. Brătianu;
  • Dimitrie Cantemir – Bd. Mărășești – Bd Mircea Vodă – Bd. Hristov Botev – Bd. Carol I – Piața Universității;
  • Calea Victoriei – Spl. Independenței – Piața Unirii – Bd. Dimitrie Cantemir;
  • Buzești – Str. Berzei – Str. Vasile Pârvan – Splaiul Independenței -Bd. Libertății.
Pasajul Unirii din Capitală se închide începând de duminică, timp de două luni. Rutele alternative
Pasajul Unirii din Capitală se închide începând de duminică, timp de două luni

Având în vedere aceste aspecte, Brigada Rutieră recomandă conducătorilor de autovehicule: să circule cu prudenţă, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele, indicațiile și dispozițiile poliţiştilor rutieri.

Harta cu restricţii și rute ocolitoare poate fi consultată pe site-ul https://bpr.politiaromana.ro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati