Pașaportul românesc a împlinit 111 ani

În fiecare an, la data de 19 martie celebrăm Ziua Paşaportului Românesc. Acest moment aniversar oferă prilejul de a marca, în contextul a 111 ani de istorie a documentului de călătorie românesc, 15 ani de biometrie de la lansarea primului paşaport electronic românesc, care se află deja la a III-a generaţie.

„Un ambasador al digitalizării, garant al identităţii şi autenticităţii, paşaportul electronic românesc face dovada legăturii de încredere cu statele lumii, prin faptul că permite intrarea fără viză în 176 de ţări, fiind poziţionat în prezent pe locul 17 (din 199 de paşapoarte evaluate) pe scara mobilităţii globale, conform standardului de referinţă Henley Passport Index.

Paşaportul românesc are o istorie care acoperă mai mult de un secol şi a evoluat de la o „cărticică mică portativă”, aşa cum era descris în anul 1912 în cuprinsul „Legii asupra paşpoartelor”, la documentul electronic pe care astăzi peste 6,5 milioane de cetăţeni români îl poartă în călătoriile lor.

Pentru a celebra acest eveniment deosebit, împreună cu Romfilatelia a fost introdusă în circulaţie o emisiune aniversară de mărci poştale – o abordare inedită în peisajul filatelic românesc.

De asemenea, începând cu data de 16 martie 2023, cca. 200.000 de persoane care au solicitat emiterea unui paşaport simplu electronic îl vor primi într-un plic aniversar pus la dispoziţie de Compania Naţională „Imprimeria Naţională” S.A., al cărui design a fost stilizat de specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte.

Cu această ocazie, dorim să informăm cetăţenii că, începând din data de 20 martie 2023, serviciul de programare on-line pentru depunerea cererilor de paşapoarte va emigra pe HUB-ul de servicii al Ministerului Afacerilor Interne (hub.mai.gov.ro/epasapoarte), platformă ce va constitui nucleul digitalizării serviciilor publice electronice prestate de structurile Ministerului Afacerilor Interne şi care, în viitor, va putea fi utilizată şi pentru efectuarea programărilor pentru serviciile prestate de celelalte structuri ale ministerului.

Noul serviciu de programare on-line pentru depunerea cererilor de paşapoarte va fi disponibil şi fără autentificare, introducând posibilitatea de a efectua o programare începând cu ziua curentă. Cetăţenii vor avea la dispoziţie noi forme de comunicare prietenoase şi facile (de exemplu, serviciul de notificare prin e-mail şi verificarea programării).

Persoanele pasionate de istoria paşaportului românesc vor putea să ne viziteze, până la data de 26 martie, la sediul Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti, Calea Victoriei nr. 12 unde, cu sprijinul conducerii muzeului, am organizat o expoziţie temporară”, transmite Direcția Generală de Pașapoarte.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati