Paște 2023. Românii au cheltuit aproape dublu la brutării, măcelării sau la magazinele locale

Vânzările de produse alimentare şi de servicii specifice sărbătorii Paştelui au crescut cu aproape 40% faţă de anul trecut, astfel că românii au cheltuit aproape dublu la brutării, măcelării sau la magazinele locale şi de cartier, potrivit unui studiu făcut de un furnizor de servicii şi tehnologie de plată.

Global Payments a analizat numărul şi valoarea tranzacţiilor electronice realizate în cele două săptămâni anterioare Paştelui, atât în 2023, cât şi în 2022, la furnizorii de carne şi în pieţele de specialitate, la brutării, magazine alimentare, supermarketuri, beauty shop-uri, magazine de jucării, la spălătorii auto sau unităţi de cazare, scrie Agerpres.

Românii au cumpărat mai puţine jucării decât anul trecut

„Singura reducere de buget au făcut-o la jucării. Cele mai mari creşteri ale vânzărilor s-au înregistrat la comercianţii şi furnizorii de produse din carne (112%), de la 1,7 milioane de lei în 2022, la 3,6 milioane de lei în 2023; la magazinele de proximitate şi pieţele/târgurile de specialitate (97%), de la 4,1 milioane de lei în 2022, la 8,2 milioane de lei în 2023; la brutării (84%), de la 1,4 milioane de lei în 2022, la 2,6 milioane de lei în 2023”, arată cercetarea.

Totodată, cei mai mulţi bani s-au cheltuit în magazinele alimentare şi supermarketuri, unde anul acesta s-au făcut peste 1,5 milioane de tranzacţii electronice, în valoare de aproximativ 152 de milioane de lei, cam cu o treime mai mult decât anul trecut (cu 33% mai multe tranzacţii şi cu 36% mai mare valoarea tranzacţiilor).

„Bucuria şi tradiţia Paştelui au fost reflectate în mod evident şi în cumpărăturile şi cheltuielile făcute de români în perioada acestei sărbători. Consumatorii şi-au dorit să păstreze obiceiurile şi au căutat să-şi procure produsele de la producători locali sau din pieţe şi târguri de specialitate, dar şi de la magazinele de proximitate, unde s-au înregistrat creşteri semnificative ale vânzărilor”, spune Global Payments.

Conform datelor înregistrate, vânzările de produse alimentare şi de servicii specifice au crescut cu aproape 40%, faţă de anul trecut. S-au realizat aproximativ o jumătate de milion de tranzacţii în plus faţă de perioada Paştelui anterior, reprezentând în jur de 50 de milioane de lei.

Pe lângă implicaţiile religioase, Paştele rămâne, totuşi, o sărbătoare în conştiinţa colectivă, motiv pentru care românii obişnuiesc să investească şi în modul de petrecere a timpului liber sau în servicii de cosmetizare, fie că vorbim de propria persoană, de mediul de viaţă sau de lucruri la care ţin foarte mult (casă, maşină etc).

De exemplu, anul acesta, s-a cheltuit cu 19% mai mult la frizerii şi saloane de înfrumuseţare şi cu 53% mai mult la magazinele cu produse cosmetice. Chiar şi la spălătoriile auto, românii au plătit cu 13% mai mult decât anul trecut.

Bugetul de minivacanţă a beneficiat şi el de un upgrade. De Paşte, românii au lăsat aproximativ 7,5 milioane de lei la unităţile de cazare, cu 1,3 milioane de lei mai mult decât anul trecut, reprezentând o creştere de 21%.

Totodată, în Vinerea Mare (14 aprilie 2023), valoarea tranzacţiilor electronice realizate la hoteluri, pensiuni şi resorturi a fost cu aproape 50% mai mare decât în ziua precedentă (13.04.2023).

Conform datelor înregistrate de Global Payments, singurul segment comercial analizat unde au scăzut vânzările a fost cel reprezentat de magazinele de jucării. Aici, s-au cheltuit cu 36% mai puţini bani decât anul trecut. Dacă în 2022 se înregistra o tranzacţie medie de 220 de lei, anul acesta românii au plătit doar 180 lei de fiecare dată când au cumpărat jucării pentru copii.

Global Payments este furnizor de soluţii de plată pentru România, Cehia, Slovacia şi Austria.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati