Paște în familie, dincolo de gratii: inițiativă emoționantă la Penitenciarul Rahova

În perioada 6–9 aprilie, Penitenciarul București-Rahova, prin sectorul de Reintegrare Socială, a organizat, în colaborare cu Fundația Cireșarii, o activitate specială dedicată sărbătorilor pascale, menită să consolideze relația dintre părinți și copii.

Proiectul a oferit un cadru emoționant de comunicare și apropiere, în care persoanele private de libertate au avut ocazia să petreacă timp de calitate alături de cei mici. Sărbătorile de Paște, simbol al iubirii, iertării și speranței, au devenit astfel un prilej de reconectare familială, chiar și în condiții dificile.

Unul dintre cele mai importante momente ale activității a fost oferirea de cadouri copiilor de către părinți – un gest simbolic, dar cu puternic impact emoțional, realizat cu sprijinul fundației partenere.

Reprezentanții penitenciarului subliniază că astfel de inițiative contribuie atât la dezvoltarea emoțională a copiilor, cât și la responsabilizarea persoanelor private de libertate, sprijinind procesul de reintegrare socială.

Evenimentul face parte dintr-o serie mai amplă de demersuri dedicate umanizării mediului penitenciar și promovării unor valori esențiale precum empatia, solidaritatea și incluziunea socială.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati