Patriahia Română anunță slujbe de pomenire a eroilor Revoluţiei din decembrie 1989

Cu prilejul comemorării a 32 de ani de la Revoluţia Română din decembrie 1989, în zilele de 21 şi 22 decembrie vor fi oficiate mai multe slujbe de pomenire a eroilor care s-au jertfit pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.

Slujba de pomenire a acestor eroi va fi săvârşită inclusiv în Catedrala Patriarhală, dar şi în toate bisericile şi mănăstirile din cadrul Patriarhiei Române unde se va sluji Sfânta Liturghie în ziua de 22 decembrie 2021.

În Bucureşti, slujbele de pomenire a eroilor vor fi oficiate astfel:

Marţi, 21 decembrie 2021:

– Cimitirul „Eroilor Revoluţiei”, ora 10.00.
– Piaţa Universităţii, ora 12.00.

Miercuri, 22 decembrie 2021:

– Monumentul pentru Cinstirea Eroilor Revoluţiei din Piaţa Revoluţiei, ora 09.00.
– Radiodifuziunea Română, ora 10.00.
– Televiziunea Română – Troiţa (din faţa instituţiei), ora 11.00.
– Televiziunea Română – Troiţa Paraşutiştilor (din curtea instituţiei), ora 11.30.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati