Patriarhia Română anunță că se implică în vaccinare în sensul în care îi informează pe credincioși: „În acest sens, nu în altul”.
„Patriarhia Română, Biserica Ortodoxă Română, ca și toate celelalte Culte religioase din România, a primit Broșura informativă cu titlul: ‘Vaccinarea împotriva COVID-19 ÎN ROMÂNIA – Gratuită, Voluntară, Sigură’, document oficial al Comitetului Național de Coordonarea Activităților privind Vaccinarea Împotriva COVID-19 în România. Acest material informativ a fost transmis în această perioadă tuturor ierarhilor din Patriarhia Română. În acest sens, nu în altul, Biserica se implică în absolut firescul demers de informare a clericilor și credincioților ei cu privire la această vaccinare”, a spus luni Vasile Bănescu într-un comunicat de presă.
El a accentuat că „opțiunea pentru vaccinarea cu actualul vaccin anti-COVID trebuie să se configureze pentru fiecare dintre noi în cadrul limpede al unei serioase, substanțiale informări, nu dezinformări, evitându-se astfel zona speculațiilor excesive și a extremelor”.
„Doar cineva bine informat din surse sigure, credibile, validate instituțional, poate lua o decizie adecvată, menită să îi protejeze sănătatea personală și pe a celor din jur”, a punctat Vasile Bănescu.
Acesta a mai afirmat că aceste pliante nu au fost trimise doar de Patriarhia Română, ci de „toate cultele/instituțiile publice care au dreptul să fie informate și să informeze la rândul lor”.
Ministerul Sănătății anunța că încheie duminica și săptămâna trecută „cu bucurie și cu multă speranță pentru creștinii ortodocși sau catolici din România și de pe întreaga planetă”.
„Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a anunțat că Biserica Ortodoxă Română va difuza materiale informative despre vaccinare în eparhii, printr-o broșură intitulată «Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură». Papa Francisc a anunțat că se va vaccina imediat ce îi va veni rândul. Papa a spus: «Dintr-o perspectivă etică, cred că toată lumea ar trebui să se vaccineze. Este decizia etică pentru că pariezi cu sănătatea ta, cu viața ta, dar pariezi și cu viața celor din jurul tău». Numai împreună, indiferent de religie și credință, vom reveni la normalitate!”, a fost mesajul Ministerului Sănătății.