Patriarhia le cere preoților să se roage pentru ploaie în zonele afectate de secetă

Patriarhia Română îndeamnă eparhiile pe teritoriile cărora seceta persistă să oficieze rugăciuni, scrie digi24.ro.

„În contextul foarte îngrijorător creat de seceta care afectează masiv agricultura şi alte domenii de activitate, Patriarhia Română adresează un îndemn părintesc către toate Eparhiile sale, pe teritoriile cărora seceta persistă, să oficieze rugăciunile care se rostesc stăruitor ‘la vreme de secetă’. Aceste rugăciuni speciale se citesc în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie liniştită, spre buna rodire a pământului”, potrivit unui comunicat transmis, vineri, relatează Agerpres.

Reprezentanţii Patriarhiei Române subliniază că este „absolut necesar” ca în asemenea împrejurări eparhiile să ceară ajutorul lui Dumnezeu.

Joi, ministrul Mediului Tanczos Barna a declarat despre seceta din România că „este o situație nemaiîntâlnită în această perioadă a anului, iar codurile roșii de caniculă vin din ce în ce mai repede, în luna mai, în luna iunie, lucru neobișnuit până acum”.

Acesta a spus că 70 % din țară se află în situație de secetă pedologică – moderată, excesivă sau critică.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati