Patriarhia Română cere bisericilor și mănăstirilor să ofere oamenilor afectați de arșiță ”o clipă de linişte la umbră”

Patriarhia Română cere tuturor bisericilor și mănăstirilor din subordine să distribuie apă celor care au nevoie și să le ofere oamenilor afectați de caniculă ”o clipă de liniște la umbră”.

În contextul actual al temperaturilor extrem de ridicate înregistrate la nivel naţional, Patriarhia Română face un apel către toate Eparhiile să ofere sprijin în vreme de caniculă, potrivit Basilica, citată de stirileprotv.ro.

Astfel, parohiile şi mănăstirile sunt încurajate să distribuie apă celor care au nevoie în această perioadă şi să permită tuturor persoanelor afectate de căldură să petreacă o clipă de linişte la umbră.

Rugăciuni ”la vreme de secetă”

De asemenea, unităţile bisericeşti care dispun şi de servicii medicale sunt îndemnate să le pună la dispoziţia celor afectaţi de caniculă.

În regiunile afectate de secetă şi temperaturi ridicate, se vor săvârşi şi rugăciunile „la vreme de secetă„, care vor fi citite în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu, „Care ne dă la vreme ploaie” (Ieremia 5, 24), să ne trimită cele de folos spre ajutor, sănătate şi mântuire.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati