Patriarhia Română: Interzicerea accesului la pelerinajul la Sfânta Parascheva a celor care nu locuiesc în Iaşi – o măsură profund discriminatorie

0
101

Interzicerea accesului la pelerinajul la Sfânta Parascheva a celor care nu locuiesc în Iaşi – o măsură profund discriminatorie, şi luată fără consultare cu Biserica Ortodoxă Română, a anunţat Patriarhia Română.

„Patriarhia Română îşi exprimă deplina solidaritate cu toţi credincioşii ortodocşi care în aceste zile doresc să se roage ca pelerini Sfintei Cuvioase Parascheva, precum şi cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, gazda profund responsabilă a pelerinajului anual de la Iaşi. Interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi este o măsură disproporţionată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română”, a precizat un comunicat de presă al Patriarhiei.

Potrivit sursei citate, Arhiepiscopia Iaşilor, în calitatea sa de organizator al acestui pelerinaj, s-a pregătit intens şi foarte temeinic pentru întâmpinarea pelerinilor din acest an, ţinând cont de toate măsurile sanitare aflate în vigoare. 

Această pregătire temeinică şi o strânsă cooperare cu autorităţile locale erau o garanţie că pelerinajul de la Iaşi sau apropiatul pelerinaj de la Bucureşti, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, constituie, în acelaşi timp, un exerciţiu de protejare responsabilă a sănătăţii şi o manifestare a libertăţii religioase a unui popor eminamente religios, adaugă Patriarhia.

“Măsurile restrictive ce se impun ca absolut necesare trebuie să aibă un solid temei legal, să fie justificate în mod transparent, argumentat şi nediscriminatoriu. Înţelegem că, în contextul epidemiologic de azi, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măştii şi la păstrarea distanţei de 1,5 m între persoane se impun atât în spaţiile liturgice, cât şi în afara acestora, pentru toţi credincioşii care participă la pelerinajul organizat oficial. Ne exprimăm speranţa că, pentru cinstirea demnă şi responsabilă a Sfintei Cuvioase Parascheva, se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iaşi, printr-o înţeleaptă modalitate de coresponsabilitate şi colaborare între Stat şi Biserică, astfel încât toţi pelerinii să se poată ruga Sfintei Parascheva în mod liber în aceste zile, cu respectarea strictă a tuturor măsurilor sanitare dispuse de autorităţile competente”, a adăugat Patriarhia Română.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.