Patriarhia Română reia pelerinajele în Grecia, începând cu 15 mai

Credincioșii care vor să viziteze locurile sfinte din Grecia vor avea această ocazie începând cu data de 15 mai. 

Agenția de turism a Patriarhiei Române reia pelerinajele în Grecia. Prima excursie ar urma să aibă loc din 15 mai, relatează basilica.ro.

„Este o destinaţie tare aşteptată, o destinaţie de care pelerinii ne întrebau mereu şi de a cărui dor îl duceam. Grecia are un farmec aparte şi de aceea este foarte important să ne întoarcem la pelerinajele către această destinaţie”, a declarat la Trinitas TV Ecaterina Vîrcolici, director promovare Basilica Travel.

Care sunt condițiile

Pelerinii trebuie să prezinte un rezultat negativ al unui test PCR sau adeverinţa de vaccinare cu mai mult de 14 zile de la rapel. Credincioșii vor vizita locurile sfinte din Muntele Athos, din insulele Eghina şi Evia, dar şi din Nea Makri.

„Vom merge pe urmele sfinţilor, în Grecia fiind foarte multe locuri deosebite de închinare. Astfel, mergem către Sfântul Efrem în Nea Makri, Sfântul Nectarie în insula Eghina, Sfântul Patapie, Sfântul Spiridon şi multe alte locuri frumoase la care românii au mare evlavie şi merg an de an”, a mai spus Ecaterina Vîrcolici.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati