Un incendiu a afectat, sâmbătă seara, patru locuinţe şi anexele acestora de pe strada Risipitu Samoilă din Sectorul 5 al Capitalei, un bărbat suferind arsuri, potrivit agenției de presă Agerpres.
Nouă autospeciale acţionează la faţa locului pentru stingerea focului, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov.
„Incendiu produs la patru locuinţe şi anexele acestora în strada Risipitu Samoilă din Sectorul 5. O victimă cu arsuri – bărbat de aproximativ 40 de ani – se află în ambulanţa SMURD”, precizează ISUBIF.
Nu mai există risc de propagare, mai spun reprezentanţii ISUBIF.