Patru persoane au furat un Audi din parcarea unui mall din București, apoi au șantajat victima

Patru persoane au fost arestate preventiv, după ce ar fi furat un autoturism din parcarea unui centru comercial din Capitală, ulterior determinând proprietarii, prin intimidare, să le plătească 3.500 euro pentru a le restitui maşina, potrivit digi24.ro.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, procurorii unităţii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de patru persoane, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi şantaj.

Procurorii notează în ordonanţă că, la data de 14 mai, bărbaţii ar fi furat cheia originală a unui autoturism marca Audi A7, iar ulterior au folosit-o fără drept şi au sustras autoturismul ce se afla în parcarea unui complex comercial, scrie Agerpres.

„În perioada 15 – 21 mai, inculpaţii, prin constrângeri repetate, au intimidat persoanele vătămate provocându-le o stare de temere, determinându-le astfel să le plătească suma de 3.500 euro pentru a le restitui autoturismul”, menţionează anchetatorii.

Parchetul informează că cei patru au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore, iar, vineri, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, propunerea fiind admisă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati