Paul al României a dispărut după ce a fost condamnat. Poliția l-a pus pe lista persoanelor urmărite

Prinţul Paul al României, condamnat în dosarul “Ferma Băneasa”, va fi dat în urmărire internaţională după ce joi seară nu a fost găsit la locuinţa sa de poliţişti pentru a fi dus la închisoare.

El a fost pus, vineri, pe lista persoanelor urmărite de Poliția Română. Fotografia și detaliile despre Paul Philippe al României, cetățean român, născut în Franța, au fost postate pe pagina persoanelor urmărite de Poliția Română, pentru că nu s-a putut pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea.

Conform Poliției, Prințul Paul este acuzat de „trafic de influență și luare și dare de mită”.

Paul-Philippe al României a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni cu executare în dosarul retrocedării ilegale a zeci de hectare din cadrul “Fermei Băneasa”.

Soția sa, prințesa Lia, a refuzat să dea detalii cu privire la locul în care se află Prințul.

Poliţia l-a căutat joi seară la vila sa din București pe Prinţul Paul-Philippe de România, pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoare, în urma sentineti din dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale Băneasa și a Pădurii Snagov, potrivit StirileProtv.

Poliţiştii au intrat în casa Prinţului Paul al României şi, din ce s-a văzut de afară, au aprins, pe rând, luminile la fiecare etaj al casei şi au căutat în fiecare cameră. După câteva minute, Poliţia şi-a dat seama că Prinţul nu este la dominciliu, aşa că urmeaza să obţină un manadat european de arestare şi urmărire internaţională.

Singura care era la vila Prinţului a fost soţia sa, Prinţesa Lia, care i-a condus pe poliţişti până la ieşirea din curte, după ce au scotocit toată casa, însă nu a oferit detalii cu privire la locul în care se află soţul ei. Prinţul a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni cu executare.

Prejudiciul înregistrat în dosar este de peste 145 de milioane de euro. Gruparea infracțională, ar fi pus mâna ilegal, pe 28 de hectare de teren ale fostei Ferme Regale de la Băneasa şi pe 47 de hectare de pădure la Snagov, spun procurorii DNA.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati