Pensiile românilor se plătesc anticipat în august, anunţă ministrul Muncii

1
349
pensie

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, anunţă, miercuri, devansarea datelor pentru plata pensiilor şi indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi, având în vedere minivacanţa de Sfânta Maria.

”Având în vedere zilele libere din perioada 12 -15 august acordate pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, am decis ca plata pensiilor şi a indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi să fie devansată în această lună”, a transmis, miercuri, Ministrul Muncii.

Potrivit acesteia, achitarea acestor drepturi se va face astfel:

Pensiile prin mandat poştal vor fi plătite între 1 – 11 august, iar alimentarea conturilor bancare pentru cei care primesc pensiile pe card se va face în zilele de 9 şi 10 august.

Drepturile persoanelor cu dizabilităţi vor fi plătite în 11 august, cu 4 zile mai repede faţă de termenul stabilit.

”Alte beneficii, precum alocaţia de stat pentru copii şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, se plătesc în perioada 8-10 august”, a precizat ministrul.

Ziua de 15 august este declarată sărbătoare legală şi nu se lucrează.

Guvernul a stabilit ca în acest an şi ziua de 14 august să fie zi liberă.

1 COMENTARIU

  1. Este o veste excelentă să aflăm că ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a decis să plătească anticipat pensiile românilor și indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități în luna august, în contextul minivacanței de Sfânta Maria. Această măsură va oferi un sprijin binevenit pentru beneficiarii acestor plăți în perioada sărbătorilor și le va permite să se bucure de veniturile lor mai devreme. Astfel de inițiative sunt demne de apreciat și arată preocuparea pentru binele și confortul cetățenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.