Pensionarii vor primi pensiile mai târziu, luna aceasta

Luna aceasta o parte dintre pensionar își vor primi pensiile mai târziu decât de obicei din cauza sărbătorilor de iarnă, anunță Casa Națională de Pensii Publice. Pensionarii care încasează pensia prin intermediul Poștei o vor primi cel târziu până în data de 20 ianuarie.

Potrivit sursei citate, nu vor fi afectați pensionarii care își primesc pensia prin cont bancar.

Cei care primesc pensia prin poștă ar fi trebuit să încaseze banii în perioada 1-15 ale lunii, iar cei care nu se află la domiciliu în ziua livrării ar fi trebuit să meargă la ghişeele poştale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati