În data de 25 februarie, de la ora 19:00, va avea loc un concert-eveniment organizat împreună cu Orchestrele şi Corurile Radio România, pe scena Sălii Radio.
Având titlul „Viaţa într-o valiză”, evenimentul va sublinia drama prin care milioane de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească ţara, luând cu ei doar o valiză.
Pentru a fi alături de aceşti oameni, Radio România Cultural invită publicul să aducă la sediul Radio România din Bucureşti (intrarea din strada Temisana) valize de care nu mai are nevoie. Ele vor fi aşezate pe scenă, în cadrul concertului din 25 februarie, constituind astfel un simbol al exodului.
„La un an de zile de la începutul războiului, mulţi dintre noi am devenit doar spectatori. De parcă ne-am fi obişnuit cu nenorocirea. Pentru a opri dramele, pentru a învăţa ceva din ce se întâmplă atât de aproape de noi, este nevoie să nu ne oprim. Avem datoria de a face tot ce putem pentru a opri dezastrul şi mai ales pentru a nu uita ! Radio România Cultural îşi foloseşte arma să mediatică, o armă simbolică a păcii”, declară Radu Croitoru, managerul RRC.
Tot atunci, în foaierul Sălii Radio, va fi organizată o expoziţie realizată de Fundaţia Arte şi Artişti în Dialog (FAAD), care a surprins imagini dramatice în timpul primelor luni ale exodului ucrainean. Întregul calvar al exilului de la începutul războiului din Ucraina a fost concretizat în această expoziţie de pictură şi artă contemporană.
„O poetică sumbră însoţeşte imaginile din expoziţie, drama transpare din lucrările fiecărui artist. Fiecare plastician percepe nuanţele suferinţei prin propria viziune”, spune Iulia Mihalcea, reprezentanta Fundaţiei Arte şi Artişti în dialog, curatoarea expoziţiei.
Până pe 20 februarie, oricine are o valiză pe care nu o mai foloseşte, o poate aduce la sediul Radio România din Bucureşti (intrarea din strada Temisana, la Registratură, program Luni-Vineri, 9.00-17.00), putând să îşi exprime în acest fel solidaritatea cu suferinţa poporului ucrainean.