Poliția economică a descins miercuri, 14 septembrie, la Agenția pentru întreprinderi mici și mijlocii, atragere de investiții și promovare a exportului București, unde au făcut verificări într-un dosar ce vizează fonduri europene.
- Șapte firme din domeniul HoReCa ar fi obținut fonduri nerambursabile, în cuantum total de peste 1,5 milioane de euro, drept sprijin financiar în perioada pandemiei.
Sunt 15 percheziții imobiliare, la sedii de firme, dar și la locuințele unor persoane într-un dosar în care se fac cercetări legat de infracțiunea de obținerea ilegală de fonduri și neglijenţă în serviciu, scrie G4Media.
Mai exact polițiștii au suspiciuni legat de faptul că în 2021, 7 societăți comerciale, care desfășoară activități în domeniul alimentației publice (HoReCa), ar fi beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice naționale, sub forma unei scheme de ajutor de stat, acordate de către Guvernul României societăților care au fost afectate de pandemia COVID – 19.
Cluburile de lux, în atenția procurorilor
- Astfel, Nuba, La plăcinte, Argentine (locația din Herăstrău), Poesia, Drunken Lord, La Bistrot Francais, dar și Springtime ar fi fost favorizate în sensul celor de mai sus.
Agenția pentru întreprinderi mici și mijlocii este și ea în vizorul polițiștilor pentru că socitățile mai sus menționate nu ar fi îndeplinit toate condițiile de eligibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență nr. 224/2020, privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, și ar fi obținut, pe nedrept, fonduri nerambursabile, în cuantum total de peste 1,5 milioane de euro.
Ce spune Poliția Capitalei
”Astăzi, 14 septembrie, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pun în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.
Activitățile se desfășoară la sediul unei instituții publice, la locuințele unor persoane și sediile/punctele de lucru ale societăților comerciale implicate în activitatea infracțională, într-o cauză în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de obținerea ilegală de fonduri și neglijenţă în serviciu.
Din cercetări a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în anul 2021, 7 societăți comerciale, care desfășoară activități în domeniul alimentației publice (HoReCa), ar fi beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice naționale, sub forma unei scheme de ajutor de stat, acordate de către Guvernul României societăților care au fost afectate de pandemia COVID – 19.
Societățile nu ar fi îndeplinit toate condițiile de eligibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență nr. 224/2020, privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, și ar fi obținut, pe nedrept, fonduri nerambursabile, în cuantum total de peste 1,5 milioane de euro.
Facem precizarea că efectuarea percheziției domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei, care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis Poliția.