Percheziţii DNA într-un dosar privind decontarea unor lucrări de reparaţii sau mentenanţă la aeronavele SMURD

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, miercuri, 30 de percheziţii, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar în care se investighează decontarea unor lucrări de reparaţii/mentenanţă a unor aeronave, printre care şi cele ale SMURD.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul zilei de miercuri, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate 30 percheziţii pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, din care 14 se realizează la sediile a trei instituţii publice, restul la sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că descinderi ar avea loc şi la la sediul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă din Capitală.

„Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2019-2023, în legătură cu efectuarea şi decontarea unor lucrări de reparaţii/mentenanţă a unor aeronave care asigură suportul aerian pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv misiuni aeromedicale SMURD, prejudiciul cauzat fiind estimat, la acest moment, la suma de aproximativ 23.200.000 lei.”, se precizează în comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati