Procurorii DNA efectuează luni dimineaţa percheziţii la Administraţia Spitalelor Bucureşti, aflată în subordinea Primăriei Capitalei.
- Sunt vizate persoane din conducerea instituției pentru acuzații de luare de mită. Ar fi primit bani în două tranșe, o dată 20.000 de euro, a doua oară peste 300.000 de lei pentru acordarea de contracte de achiziții, potrivit Știrile TVR.
Potrivit unor surse judiciare este vizat unul dintre directorii generali, Cristian Plută.
El ar fi primit mită, 20. 000 de euro într-o primă tranșă și apoi peste 300.000 de lei într-o a doua tranșă. Sumele au fost primite pentru acordarea unor contracte pentru servicii medicale.
Perchezițiile continuă, iar pe parcursul acestei zile, mai multe persoane, printre care și directorul, vor fi duse la audieri.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada aprilie – august 2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţie publică şi cu numirea unor persoane în funcţii de conducere a unor unităţi spitaliceşti de pe raza municipiului Bucureşti”, anunţă DNA.