Percheziții DNA la sediul Agenției Județeane pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov, în ancheta privind ororile din azile

DNA intră pe fir în ancheta privind ororile din azile. Procurorii fac percheziţii la sediul Agenției Județeane pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov. Sunt vizaţi inspectorii care ar fi semnat reavizarea funcționării unora dintre centrele din Ilfov vizate de ancheta DIICOT, anunță Știrile TVR.

Joi dimineață, procurorii DNA au descins la sediul Agenției Județeane pentru Plăți și Inspecție Socială din Ilfov, dar și la locuințele a doi inspectori ai instituției. Asta pentru că, potrivit unor surse, centrul Armonia, cel de la care a plecat totul, avea o licență provizorie până în iulie 2022.

Din acel moment, cei de la AJPIS trebuiau să verifice situația din centru și să dea aprobarea pentru licența finală de funcționare. Dar, doi inspectori ai acestei agenții ar fi anunțat asociația care coordona acel centrul de controale.

În plus, cei doi l-ai fi ajutat pe Ștefan Godei, președintele asociației, să rezolve neregulile din centru. Surse spun că ba chiar i-ar fi explicat cum să ascundă o parte din beneficiari, în momentul controlului pentru acordarea licenței.

Perchezițiile sunt atât la sediul AJPIS, cât și la locuințele celor doi inspectori.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati