Poliţia Română face marţi 175 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în 20 de judeţe, în cadrul a cinci dosare penale în care sunt cercetate fapte de evaziune fiscală în domeniul comerţului intracomunitar cu autovehicule second-hand, prejudiciul cauzat fiind de peste 35.000.000 de lei, scrie news.ro.
”La data de 25 februarie 2020, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – I.G.P.R., sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pun în aplicare 175 de mandate de percheziţie domiciliară şi 19 mandate de aducere în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Argeş, Bihor, Buzău, Braşov, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea. Activităţile fiind desfăşurate în cadrul a cinci dosare penale instrumentate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice”, anunţă IGPR.
Cercetările privesc o grupare infracţională specializată în infracţiuni de evaziune fiscală, care, prin intermediul membrilor săi, ar controla direct sau prin interpuşi mai multe societăţi comerciale cu activităţi în domeniul comerţului intracomunitar cu autovehicule second-hand.
Prin intermediul acestor societăţi comerciale ar fi achiziţionate astfel de autovehicule de la parteneri din spaţiul Uniunii Europene, cu preponderenţă din Belgia, Olanda, Germania, Italia, Franţa şi Spania, care ar fi fost vândute în România, fără a înregistra veniturile în evidenţele contabile şi fără a declara operaţiunile efectuate, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului.
Prin activitatea infracţională derulată de membrii acestei grupări infracţionale, în perioada 2018-2019, s-ar fi cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului de peste 35.000.000 de lei.
Echipele participante la operaţiune sunt constituite din ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Direcţia de Investigaţii Criminale, Institutul Naţional de Criminalistică, Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi inspectoratelor de poliţie judeţene Ilfov, Argeş, Bihor, Buzău, Braşov, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea, care pun în aplicare mandatele de percheziţie domiciliară.
De asemenea, specialiştii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală fac verificări asupra legalităţii achiziţiilor intracomunitare de autoturisme de pe piaţa europeană.