Percheziții în dosarul suspecților care au sechestrat trei oameni în Popești-Leordeni

Bărbații care s-au dat drept polițiști și au furat din casa unei familii din Popești-Leordeni 20.000 de euro au fost identificați. Polițiștii fac marți dimineață mai multe percheziții în acest dosar.

Perchezițiile din această dimineață au loc în continuarea investigației începute săptămâna trecută.

Astfel, polițiștii din cadrul Direcției de Investigații Criminale și polițiștii din cadrul IPJ Ilfov – Serviciul de Investigații Criminale fac 11 percheziții domiciliare și pun în executare trei mandate de aducere în cazul suspecților care au sechestrat o familie în propria casă și au furat 20.000 de euro și mașina cu care au plecat. Autovehiculul a fost găsit la câteva ore de la comiterea faptei.

Perchezițiile se desfășoară la adrese din municipiul București și județul Ilfov.

Dosarul penal vizează fapte de tâlhărie calificată și lipsire de libertate, săvârșite la data de 12 ianuarie 2022, în orașul Popești-Leordeni și reclamate la 112 de proprietarul casei în care s-a produs atacul. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 20.000 de euro.

Plecarea membrior grupării din curte a fost surpinsă de camerele de supraveghere, așa că polițiștii au reușit să îi găsească pe cei care au fost în spatele acestui jaf cu tâlhărie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati