Optsprezece percheziţii domiciliare sunt făcute, joi, în Buzău şi Ilfov, la persoane suspectate de obţinerea ilegală de indemnizaţii pentru întreruperea activităţii artistice.
Potrivit IPJ Buzău, poliţiştii de investigarea criminalităţii economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, pun în executare 18 mandate de percheziţie domiciliară, la societăţi comerciale şi persoane fizice, în judeţele Buzău şi Ilfov, scrie news.ro.
Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite ar fi întocmit, în fals, mai multe contracte de prestări de servicii muzicale sau alte convenţii, care ar fi fost depuse la autoritatea competentă, obţinând, în mod ilegal, 500.000 de lei.
La finalul percheziţiilor vor fi puse în aplicare 16 mandate de aducere. Activităţile se realizează cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Buzău.