Percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală, la persoane care nu au declarat veniturile provenite din vânzarea unor produse cosmetice

Poliţiştii Capitalei au făcut percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală în care două persoane sunt suspectate că nu au declarat venituri de aproape opt milioane de lei, provenite din vânzarea online a produselor cosmetice.

  • Poliţiştii au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară.
”În fapt, în perioada iulie 2015 – noiembrie 2022, două persoane, un bărbat şi o femeie, în vârstă de 37, respectiv 48 de ani, în calitate de administratori ai unei societăţi comerciale, ar fi omis să evidenţieze în contabilitate şi să declare la organele fiscale venituri în valoare de peste 7.900.000 de lei, provenite din comercializarea online de produse cosmetice. Din cercetări, s-a stabilit că prejudiciul cauzat, până la acest monent, este estimat la 860.000 de lei”, au afirmat poliţiştii.
  • Surse apropiate anchetei afirmă că cei doi vindeau produse cosmetice atât prin intermediul unui site web, cât şi prin intermediul unei aplicatii de mobil,  după care erau livrate clientilor prin firmele de curierat, iar banii erau incasati atat in conturile personale, cât şi în cele ale societăţii, fara ca aceste sume să fie înregistrate in contabilitate si declarate la organele fiscale, scrie news.ro.

Produsele erau depozitate într-un spațiu amenajat în curte

De asemenea, produsele cosmetice comercializate sub o marcă proprie erau de fapt achiziţonate de la furnizori din Polonia si Cehia și depozitate într-un spațiu amenajat în curtea locuinței celor doi, fără ca acel spațiu să fie declarat ca punct de lucru la Registrul Comerțului.

În urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe bunuri, printre care un laptop, cărţile de identitate a două autoturisme şi peste 18.000 de euro. De asemenea, poliţiştii au pus sechestru asigurator asupra unui imobil şi asupra a două autovehicule, în valoare de 315.000 de euro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati