Percheziții la Direcția Regională Vamală București, într-un dosar de luare de mită

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii în municipiul Bucureşti şi alte trei judeţe, dintre care una la sediul unei instituţii publice, într-un dosar de corupţie.

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că descinderi ar avea loc şi la Direcţia Regională Vamală Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al DNA, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 20 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Dâmboviţa şi Giurgiu, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada 2021 – 2024, de către funcţionari publici în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu”, se precizează în comunicat.

Sursele judiciare au arătat că ar fi vizate infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati