Percheziţii la o directoare de bancă din Capitală care ar fi furat 300.000 de euro din conturile clienților

Poliţiştii Capitalei efectuează cercetări într-un dosar în care directoarea unei sucursale bancare ar fi accesat fără drept sistemul informatic al societăţii şi ar fi efectuat mai multe operaţiuni bancare din conturile clienţilor.

„Prejudiciul total cauzat este estimat la aproximativ 300.000 de euro”, informează un comunicat al Poliției Române.

În vederea administrării materialului probator, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară în Capitală, la adresa femeii, bănuită de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (776 acte materiale) şi acces ilegal la un sistem informatic (920 acte materiale).

„Persoana în cauză a fost depistată şi condusă la audieri, faţă de aceasta urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, arată sursa citată.

Cercetări sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati