Percheziții la o rețea care vindea droguri în liceele din Sectorul 1 – FOTO / VIDEO

20 de persoane au fost săltate de procurori în această dimineață. Acestea sunt acuzate că vindeau droguri în liceele din Capitală.

Peste 20 de persoane urmează a fi conduse pentru audieri la sediul DIICOT – Structura Centrală, în urma unei acțiuni realizate de procurorii DIICOT în colaborare cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.

Luni s-au efectuat 23 de percheziţii domiciliare în municipiul București, ”într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc”, se precizează într-un comunicat DIICOT.

Percheziții la o rețea care vindea dorguri în liceele din Sectorul 1

Din anul 2022, membrii grupului au comercializat droguri de mare risc și de risc consumatorilor, inclusiv către elevi din licee din București.

Până la acest moment, pe parcursul perchezițiilor domiciliare au fost identificate diferite cantități de canabis, cocaina și  ketamină  precum și  comprimate de Xanax.

Acţiunea beneficiază de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei ,,Vlad Țepeș”.

Suportul de specialitate a fost asigurat Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Surse apropiate anchetei spun că printre persoanele suspecte ce urmează a fi aduse la audieri se numără și elevi de la liceele Traian și Hristo Botev, care se pare că vindeau droguri în Sectorul 1.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati