Percheziții la o universitate privată din Capitală, într-un dosar de delapidare și fals intelectual

Poliția a descins în această dimineață în birourile conducerii unei universități private din București, într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu uriaș, de 24 de milioane de euro.

Ancheta vizează vânzarea ilegală de apartamente în imobile ridicate din bugetul unității de învățământ superior, pentru care au fost obținute autorizații de construire a unor cămine studențești, scrie Digi24.

Pentru susținerea acuzațiilor, polițiștii ridică documente de la mai multe instituții. Au fost emise 14 mandate de percheziție.

Conform unor surse G4Media, sunt vizate persoane din conducerea Universității Titu Maiorescu din Capitală. De asemenea, se ridică documente și de la Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 4 și OCPI, fiind vizate autorizațiile de construire eliberate și contractele de concesiune a unor terenuri.

Ar fi fost vândute apartamente din cămine

Universitatea a construit în 2010 un bloc cu destinația de cămin studențesc, apoi a vândut apartamentele unor apropiați ai conducerii universității, la un preț subevaluat față de cel al pieței. Așa s-a ajuns la prejudiciul de 24 milioane de euro.

Polițiștii ridică documente și de la Primăria Capitalei, de la Primăria Sectorului 4 și de la Oficiul de Cadastru. Sunt și percheziții la locuinețele unor persoane bănuite de delapidare, fals intelectual și abuz în serviciu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati