Percheziții la Universitatea Spiru Haret din Capitală. DIICOT: Sunt vizați prorectorul și mai multe cadre didactice

Procurorii DIICOT fac percheziții miercuri dimineață la Universitatea „Spiru Haret” din Capitală. În acest caz au loc peste 70 de percheziții, atât în București, cât și în 13 județe, scrie Hotnews.ro.

Procurorii spun că unul dintre prorectorii instituției de învățământ, împreună cu secretari ai unor facultăți, angajați care aveau acces la grilele de examen, precum şi alte cadre din conducerea universității, inclusiv cadre didactice direct implicate în evaluarea finală a studenților, au constituit un grup infracțional organizat. Ei sunt acuzați că au facilitat promovarea frauduloasă de către foarte mulți studenți/masteranzi, atât a examenelor universitare anuale sau/și examene restante, cât fraudarea inclusiv a sesiunilor de licență si master, organizate pe parcursul anului universitar 2018-2019.

În acest caz, anchetatorii fac 76 percheziții în București și în județele Brașov, Bistrița-Năsăud, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Vaslui, Satu Mare, Ialomița, Timișoara, Dâmbovița, Botoșani, Cluj și Mureș, dintre care 13 la sediile din țară ale Universității Spiru Haret.

Potrivit DIICOT, ancheta vizează destructurarea unui grup infracțional organizat suspectat de trafic de influență, în formă continuată, luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, instigare la însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie, abuz în serviciu, participație improprie la abuz in serviciu, fals intelectual, participație improprie la fals intelectual, instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, cumpărare de influență și complicitate la cumpărare de influență.
Contactat de HotNews, rectorul Universității ”Spiru Haret”, Aurelian Bondrea Jr., a spus că procurorii DIICOT caută dosarele studenților.
”Este o verficare a celor de la DIICOT. Caută.. erau vreo 40 de studenți. Mai mult de atât nu pot să vă spun că nu știu nici eu. Caută ei dosarele studenților”, a spus Aurelian Bondrea Jr, care nu știe de ce studenții sunt căutați.
Întrebat de reporter despre prorectorul și cadrele didactice vizate de ancheta DIICOT, rectorul a spus că nu știe nimic: ”Deci nu mi-au zis așa ceva. Îmi e greu să vă spun. Au fost la mine în birou, dar nu mi-au zis așa ceva”, a spus Bondrea Jr.

Universitatea ”Spiru Haret” nu este la primul scandal în care este implicată. În 2009, Ministerul Educației nu a cuprins universitatea în hotărârea cu universităţile care aveau dreptul să organizeze examen de admitere pentru licenţă. MEN spunea atunci că Universitatea ”Spiru Haret” a trimis spre semnare, într-o singură sesiune, 56.000 de diplome de licenţă. Reprezentanții instituției erau acuzați că nu respectă standardele de calitate, iar un raport al ministerului arăta că doi profesori de la Facultatea de Drept de la Universitatea „Spiru Haret“ au pus într-o singură zi 11.000 şi, respectiv, 9.000 de note studenților de la învățământul la distanță. Ministerul a decis atunci să monitorizeze uiversitatea timp de trei ani. În 2010, examenul de licență a fost suspendat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati