Persoană bănuită că vindea droguri în cluburile din Bucureşti şi tinerilor din oraş, reţinută de DIICOT

O persoană bănuită că vindea droguri în cluburile din Bucureşti şi tinerilor din oraş a fost reţinută de DIICOT, care vor propune arestarea preventivă. Parte din droguri au fost găsite, în urma unei pecheziţii, în congelatorul frigiderului din locuinţa persoanei vizate.

”La data de 30.03.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc”, au transmis, vineri, IGPR şi DIICOT, într-un comunicat de presă.

Potrivit surselor citate, în cauză s-a reţinut că, în perioada ianuarie-martie 2023, inculpatul a deţinut, în vederea vânzării, o cantitate mare de droguri mare risc, parte din aceasta fiind comercializată în cluburi din Bucureşti şi  consumatorilor, în special tineri, tot din municipiu.

”În urma percheziţiei domiciliare efectuată la data de 30.03.2023, în Bucureşti la locuinţa inculpatului, au fost identificate şi ridicate  cantităţile de  peste 1,1 kilograme ketamină, un  kilogram de amfetamină (disimulată în congelatorul frigiderului), 80 de grame cocaină, circa 300 de comprimate ecstasy , o cantitate importantă de substanţă psihoactivă sub formă de cristale, precum şi mai multe timbre impregnate cu LSD, toate cu o valoare de piaţă de peste 60.000 de euro”, au mai transmis anchetatorii.

Aceştia au mai precizat că au fost identificate şi ridicate sumele de 61.600 lei, 300 euro şi 100 USD, cu privire la care s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător existând suspiciunea rezonabilă ca provin din traficul de droguri.

În cursul zilei de vineri va fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati