Adriana Pistol, directoarea Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, a anunțat că persoanele care se vaccinează împotriva Covid-19 nu vor mai fi carantinate timp de 14 zile dacă intră în contact direct cu un bolnav.
În acest context, Pistol a precizat că definiția contactului direct va fi modificată.
„E logic ca o persoană vaccinată și sănătoasă imunologic să nu mai fie carantinată. Se vor mai relaxa unele tipuri de măsuri”, a declarat Adriana Pistol.
Când ar urma să se aplice această măsură
Aceasta a precizat însă că măsura ar urma să se aplice doar pentru persoanele care au făcut și a doua doză de vaccin, la o distanță de 10 zile de la cea de a doua imunizare, astfel încât persoanele respective să beneficieze de anticorpi.