Persoanele cu amputație vor primi certificat de încadrare în grad de handicap, de la prima evaluare

Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunțat că a semnat un Ordin comun cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, astfel încât persoanele cu orice tip de amputație să primească, de la prima evaluare, certificate de încadrare în grad de handicap cu termen de valabilitate permanent.

„Astfel, persoanele cu amputații nu vor mai fi nevoite să meargă, periodic, la comisiile de evaluare, pentru prelungirea certificatelor de handicap. Această prevedere se aplică inclusiv persoanelor cu amputații unilaterale, în condițiile în care, până în prezent, prevederea era valabilă doar în cazul persoanelor cu amputații bilaterale”, a anunțat Budăi într-o postare pe Facebook.

Noul Ordin permite, de asemenea, încadrarea în grad de handicap a persoanelor dependente de oxigenoterapie de lungă durată, indiferent de vârsta de debut, iar prevederea se aplică și persoanelor care au căpătat această afecțiune ca urmare a infectării cu virusul COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati