Marele ecran din Parcul Titan se va umple joi seară, de la ora 20.30, de culoare și energie. Personaje de manga ies din celebrele benzi desenate și sunt ecranizate într-o animație care face înconjurul lumii, „One Piece Film: Red”.
„One piece”, fenomen manga global
Pelicula japoneză face parte din seria de filme „One Piece”, ce are la bază manga cu același nume, scrisă de Eiichiro Oda. Cu peste 100 de volume, peste 1000 de episoade și cu peste 1000 de personaje diferite, „One Piece” e una dintre cele mai longevive serii din lume și reprezintă o mare parte din interesul global pentru anime/manga. Seria i-a adus autorului un record mondial recunoscut de Guinness la vânzări. Nici seria de filme nu este mai prejos, cu atât mai puțin „One piece Red”.
În regia lui Goro Taniguchi, pelicula este câştigătoare a Premiului pentru Filmul de animaţie al anului la Tokyo Anime Awards şi nominalizat pentru Cel mai bun film de animaţie la Premiile Academiei Japoneze de Film.
„One Piece Film: Red” pune laolaltă, ca într-un puzzle, elemente care au adus succesul benzilor desenate. La care adaugă puțin umor, puțină dramă, multă aventură și muzică, într-un amestec savant.
Accesul la eveniment
Bucureștenii pot urmări proiecțiile pe Insula Artelor din Parcul Titan. Ajungi acolo intrând în parc dinspre bulevardul Liviu Rebreanu, punct de reper Globul pământesc. Accesul publicului la proiecțiile cinematografice este liber, în limita locurilor disponibile în spațiul de eveniment.
„Cinema în aer liber” este organizat de Primăria Sectorului 3 în perioada 15 august-10 septembrie, pe Insula Artelor din Parcul Titan. Accesul la proiecții este liber, iar detalii despre filme și programul complet vor putea fi găsite pe www.primarie3.ro și www.cinemainaerliber.ro.