Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat marţi, 12 octombrie, că peste 1.500 de localităţi sunt în scenariul roşu, cu rata de infectare mai mare sau egală cu 3 la mie, 253 fiind municipii şi oraşe.
În topul incidenţelor sunt mai multe localităţi din Judeţul Ilfov, atât la oraşe, cât şi la comune. Cea mai mare rată de infectare din ţară este în continuare în comuna Călugăreni din Prahova – 24,41.
Potrivit GCS, marţi, 1.507 localităţi din ţară sunt în scenariul roşu, având o incidenţă cumulată mai mare sau egală cu 3 la mie, 253 fiind municipii şi oraşe.
Topul acestor localităţi este deschis de trei oraşe din Ilfov: Bragadiru, cu 19,42 la mie, urmat de Popeşti Leordeni, cu 17,52 la mie şi Voluntari 17,28 la mie.
Topul comunelor este deschis de localitatea Călugăreni din Prahova – 24,41. Urmează Moldoveni din Ialomiţa – 23 şi Clinceni din Ilfov – 22,11. De altfel, în primele zece localităţi sunt cinci comune din Judeţul Ilfov.
Dintre municipiile mari, Capitala are cea mai mare incidenţă cumulată, respectiv 14,71 la mie, fiind urmată de Timişoara 12,7, Slatina – 11,91, Urziceni – 11,5, Craiova – 11,26 şi Slobozia 11,25.