Peste 1.500 de persoane au vizitat Biblioteca Centrală Universitară la Noaptea Muzeelor

Peste 1.500 de persoane au vizitat sâmbătă Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” cu prilejul Nopţii Europene a Muzeelor.

„Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” şi-a respectat promisiunea şi s-a constituit cu adevărat, în cadrul Nopţii Europene a Muzeelor, într-o destinaţie de excepţie, pentru cei peste 1.500 de vizitatori, călăuziţi de 15 echipe de ghizi, care au dorit să călătorească în trecut şi, în acelaşi timp, să fie conectaţi la pulsul creator al zilelor noastre. Instituţia s-a dovedit încă o dată un adevărat popas primitor, intim şi încărcat de energie, pentru cei care au păşit în universul cărţilor”, informează un comunicat remis luni AGERPRES.

Potrivit sursei citate, o treime dintre vizitatori au fost din Marea Britanie, Italia, Grecia, Armenia, China, Germania, Spania, Israel, Ucraina, Pakistan, Emiratele Arabe, Rusia.

„Într-o lume în care AI cucereşte tot mai multe zone ale vieţii noastre economice, dar şi culturale, întâlniri precum cele din Noaptea Muzeelor devin cu adevărat preţioase. Ne bucurăm că biblioteca noastră, instituţie care poartă torţa cunoaşterii de peste 130 de ani, se reconfirmă drept punct de atracţie pentru toate generaţiile din geografii culturale diferite”, a afirmat Mireille Rădoi, director general al BCU „Carol I”, citată în comunicat.

Programul a debutat cu o incursiune în lumea poeziei, sub genericul Maratonul de Poezie şi Jazz ediţia a XVI-a, reunind recitaluri susţinute de 23 de poete contemporane, de vârste şi profiluri diferite, de la Nora Iuga, în vârstă de 93 de ani, până la Cătălina Bălan, care a împlinit 29 de ani. Poezia a fost generos acompaniată de acordurile muzicale dăruite de câteva dintre cele mai importante şi mai autentice nume actuale ale blues-ului şi jazz-ului românesc.

Vizitatorii au putut străbate pe parcursul celor opt ore dedicate evenimentului spaţiile încărcate de istoria ultimilor 133 de ani – Aula, Sala Profesorilor, Galeria Directorilor, Salonul Carol sau Capsula Timpului, aflând informaţii inedite şi, nu de puţine ori, emoţionante.

„Tururile devenite deja tradiţionale au fost completate de două expoziţii impresionante. Una dintre ele, omagială, dedicată lui Constantin Rădulescu-Motru, primul bibliotecar al Fundaţiei Universitare „Carol I” (1895-1899), a îmbrăcat forma unui concept miscelaneu, reunind documente olografe din arhiva istorică a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, precum şi documente bibliofile din colecţia unităţii centrale şi a Filialei Filosofie, fiind un bun prilej de rememorare a unei frânturi din prolifica activitate a acestui reper cultural românesc”, afirmă sursa citată.

O altă expoziţie, intitulată „Icoane scoase la lumină. Portrete regăsite”, a inclus 24 de planşe ce prezintă cazuri, suprafeţe de pictură murală din şase biserici la a căror restaurare a lucrat artistul Valentin Tanasă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati