Anul acesta, pentru concursul de admitere în rezidenţiat, ce va fi organizat de către Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti, în centrul Expoziţional ROMEXPO din Capitală, duminică, 19 noiembrie, s-au înscris 3.775 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie.
La nivel naţional, concursul de rezidenţiat organizat de Ministerul Sănătăţii se va desfăşura în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara şi va aduna la start 10.194 de candidaţi(10.330 de candidaţi/an 2022) care îşi vor disputa şansele pentru ocuparea celor 4.925 (5.634/ an 2022) de locuri şi 365 ( 231/an 2022) de posturi scoase la concurs.
În centrul universitar Bucureşti, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” vor susţine concursul de intrare în rezidenţiat cei mai mulţi candidaţi, peste 37% din totalul candidaţilor înscrişi la nivelul întregii ţări 3.775: 2.077 pentru domeniul medicină, 945 pentru domeniul medicină dentară şi 753 pentru domeniul farmacie.
La nivel naţional, pentru ocuparea celor 3.965 (4.505/an 2022) de locuri scoase la concurs pe domeniul medicină s-au înscris 5.733 de candidaţi, pentru cele 551 de locuri alocate domeniului medicină dentară, 2.331 candidaţi, în timp ce pentru cele 409 de locuri din domeniul farmacie s-au înscris 2.130 de concurenţi.
„Ca în fiecare an, pentru organizarea acestui important concurs, Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila şi-a mobilizat toate forţele pentru a oferi candidaţilor condiţiile optime necesare obţinerii unor rezultate pe măsura pregătirii lor, spaţiile generoase ale Complexului Expoziţional Romexpo, precum şi capabilităţile personalului implicat în această acţiune deosebită, oferindu-le tuturor confortul necesar pe toată perioada derulării concursului .Urez succes deplin tuturor candidaţilor şi am convingerea că, şi de această dată, absolvenţii Universităţii noastre vor traversa , în număr cât mai mare, dar şi cu medii ridicate, acest important examen din cariera lor profesională” a declarat Prof.Dr.Viorel Jinga, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.
La rândul său coordonatoarea concursului de intrare în rezidenţiat ce se va derula în Centrul universitar Bucureşti, Prof.Dr.Cătălina Poiană, Prorector cu probleme de Învăţământ postuniversitar al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti a subliniat:
„Concursul de intrare în rezidenţiat reprezintă un pilon fundamental în dezvoltarea resurselor umane din Sănătate, având o influenţă importantă asupra calităţii şi eficienţei serviciilor medicale. Concursul de rezidenţiat reprezintă un prim test de maturitate profesională pentru absolvenţii Universităţilor de Medicină şi Farmacie. Ei sunt cei care vor asigura viitorul sistemului de sănătate românesc, aducând cu ei cunoştinţe proaspete, abilităţi tehnice şi o atitudine proactivă, esenţiale pentru evoluţia continuă a practicii medicale. Deci dezvoltarea resurselor umane în sănătate ţine foarte mult şi de organizarea concursului de intrare în rezidenţiat, de aceea acest examen este foarte important. Le urez tuturor candidaţilor baftă!”
Punctaj de promovare, mai mare cu 5 procente
Concursul se va derula sub forma de test-grilă, cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, pe o durată de 4 ore. După expirarea timpului alocat concursului şi o pauză de 15 minute, va începe corectura în săli, iar pentru a depune contestaţii, candidaţii vor avea la dispoziţie 24 de ore. Acestea pot viza, întrebările de concurs, recorectarea lucrărilor sau organizarea concursului. Răspunsul contestaţiilor se va da în 48 de ore de la depunerea acestora. Punctajul minim de promovare reprezintă 65% ( 2022 -60%) din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, din care 50 de tip complement simplu şi 150 de tip complement multiplu. Candidaţii vor putea intra în sala de concurs unde au fost repartizaţi începând cu ora 8:30, pentru ca la ora 10 să înceapă concursul de intrare în rezidenţiat , sesiunea -2023.
Potrivit regulamentului atribuit de către Ministerul Sănătăţii Concursului de intrare în rezidenţiat pe loc şi post în medicină, medicină dentară şi farmacie, fiecare candidat a achitat o taxă în valoare de 500 de lei, valoare similară celei din 2021/2022. Totodată, ocuparea locurilor în specialităţile medicale se va face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor publicate, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu. Afişarea rezultatelor se va face numai după semnarea ordinului Ministerului Sănătăţii de confirmare a rezultatelor.
Număr dublu de locuri pentru medicina de familie
Într-un top 5 al numărului de locuri scoase la concurs, pe specialităţi, în domeniul medicină se află: medicina de familie 643 de locuri (321 locuri / an 2022), anestezie şi terapie intensivă 178 de locuri (231 locuri/an 2022), cardiologie 146 de locuri (195 locuri/an 2022) medicină internă 138 de locuri (207 locuri/an 2022) şi pediatrie 137 de locuri (184 locuri/ an 2022) .
La polul opus se află: neurologia pediatrică-3 locuri, expertiza medicală a capacităţii de muncă-6 locuri, medicina sportivă-8 locuri, cardiologie pediatrică-11 locuri şi nefrologie pediatrică-11 locuri.