O nouă generaţie de studenţi a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti care va purta simbolic, pe tot parcursul anilor de studii, numele „Nicolae Kretzulescu” va deschide anul universitar 2019-2020, marţi, 1 octombrie, ora 9. Marele om de stat, medic, diplomat şi politician român, Nicolae Kretzulescu, în colaborare cu Carol Davila, a întemeiat Şcoala Naţionala de Medicină şi Farmacie.
Cei aproximativ 1.500 de boboci, împreună cu alţi 8.900 de studenţi ai Universităţii şi cadrele didactice ale acesteia vor face să răsune încă o dată Gaudeamus Igitur în Amfiteatrul Facultăţii de Medicină – „George Emil Palade”.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti a urcat anul acesta 200 de locuri în TOP 500 Shanghai, pe domeniul „Medical Sciences”, fiind cotată între poziţiile 201-300, în contextul în care, în 2018, TOP 500 Shanghai a cotat Universitatea între poziţiile 401-500. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” rămâne una dintre cele mai titrate instituţii academice din România, poziţionând învăţământul medical românesc în ierarhia valorilor mondiale.
Peste 10.400 de studenţi vor intona Gaudeamus Igitur
La ceremonia de deschidere a noului an universitar, ce va avea loc marţi, 1 octombrie, 2019, începând cu ora 9:00, vor fi prezenţi, alături de cei peste 10.400 de studenţi ai Universităţii, rectorul UMF „Carol Davila” din Bucureşti, Acad. I.Sinescu şi multe alte personalităţi din mediul academic şi universitar. Noua generaţie a Universităţii, intitulată generic „Nicolae Kretzulescu” numără astăzi 1.480 de studenţi (Facultatea de Medicină 890, dintre care 31 sunt olimpici, Facultatea de Farmacie-140, Facultatea de Medicină Dentară-260 şi Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală-190).
„Să îţi îndrepţi paşii către profesia de medic poate însemna doar o opţiune, dar să te dedici cu adevărat medicinei înseamnă o binecuvântare a sinelui, iar această percepţie o putem atinge numai prin abnegaţie, devotament şi dăruire în raport cu cercetarea ştiinţifică medicală aprofundată fără de care nu vom putea ridica bariere în sinuoasa noastră călătorie spre performanţă” a declarat Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, Acad. I. Sinescu.
Acesta a ţinut să precizeze că „ascensiunea remarcabilă a Universităţii noastre în TOP 500 Shanghai, care anul acesta a urcat 200 de poziţii în prestigiosul clasament internaţional al universităţilor, realizat prin prisma indicatorilor de excelenţă, este cu atât mai meritorie cu cât, în acest Top, peste 99% dintre universităţi sunt pluridisciplinare, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” fiind printre puţinele dedicate doar domeniului medical”.
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, Acad. I.Sinescu a subliniat că ” performanţele atinse astăzi de către Universitatea noastră , pe plan naţional şi internaţional, nu s-ar fi putut concretiza fără realizările ştiinţifice pe care , de-a lungul timpului, le-au adus numele mari ale acestei prestigioase instituţii de învăţământ medical superior precum George Emil Palade, Thoma Ionescu, Ioan Cantacuzino, Victor Babeş, Nicolae Paulescu, Ion Juvara, Theodor Burghele sau Daniel Danielopolu , dar mai ales întemeietorii acestei Universităţi , Carol Davila şi Nicolae Kretzulescu”.
Facultatea de Medicină numără 31 de olimpici.
Anul acesta, printre cei 1.480 de studenţi înscrişi în anul I la studiile de licenţă din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti se numără şi 31 de olimpici naţionali şi internaţionali care au ales să urmeze studiile universitare la Facultatea de Medicină, alţi 19 boboci medicinişti obţinând media 10 la examenul de bacalaureat. Ceremonia de deschidere a noului an universitar va avea loc marţi, 1 octombrie, 2019, începând cu ora 9:00 în Amfiteatrul Facultăţii de Medicină – „George Emil Palade” din incinta Palatului Facultăţii de Medicină.