Carpathia Bike Tour, ediția Cobor, a reunit pe traseu peste 100 de cicliști din toate colțurile țării, cei mai mulți participanți fiind din București, Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Focșani, Zărnești, Sighișoara, Oradea, Videle etc.
- Tura de ciclism s-a desfășurat pe un traseu de 80 de km, pornind de la Cetatea Rupea, pe Colinele Transilvaniei, printre sate vechi, până la Cobor și înapoi.
Fundația Conservation Carpathia dezvoltă în Cobor un proiect de conservare a biodiversității și management durabil al pășunilor, promovând totodată eco-turismul în cadrul gospodăriilor pe care le-a readus la viață, într-un proces de restaurare.
Aici, cicliștii s-au bucurat de un brunch cu gulaș și alte bunătăți locale, apoi au mers în luncă pentru a vedea cele peste 150 de vaci din specia Sură de stepă, Ciobăneștii Carpatini pe care fundația îi crește pentru a-i dona fermierilor pentru prevenirea conflictelor cu animalele sălbatice, dar și câțiva dintre caii aflați în pensiune aici.
Ferma de Biodiversitate Cobor se află în Transilvania rurală, aproape de munții Făgăraș, într-o așezare atestată prima dată în 1206. Se distinge datorită modelului de agricultură sustenabilă, prietenos cu natura și prin proiectul de reintroducere a Surei de stepă, specie de vite istorice, aproape dispărută în Transilvania și binecunoscută din tabloul „Carul cu boi” de Nicolae Grigorescu.
Pe traseul de întoarcere, cicliștii au mai putut vedea una dintre pășunile de stejari seculari, printre puținele rămase în țară și din Europa, dar și Cetatea Rupea.
Aflat la prima ediție, Carpathia Bike Tour este un concept de eveniment de ciclism, dezvoltat de Fundația Conservation Carpathia, care promovează mișcarea pe bicicletă și pune în valoare biodiversitatea.
Despre Fundația Conservation Carpathia
Fundația Conservation Carpathia contribuie la conservarea și refacerea ecosistemelor naturale din Munții Carpați, în beneficiul biodiversității și a comunităților locale. Din anul 2009 și până astăzi, proiectul a salvat de la exploatare 27.000 de hectare de păduri și pășuni alpine în sud-estul Carpaților Meridionali și a refăcut păduri pe 1.157 de hectare, prin plantarea a peste 3.4 milioane de puieți, a creat o zonă de management cinegetic activ pe o suprafață de 78.000 ha și contribuie la bunăstarea comunităților din vecinătatea pădurilor protejate prin proiecte sociale, de educație și de dezvoltare de afaceri verzi.
Munții Făgăraș reprezintă ultima oază de biodiversitate de pe continent de peste 200.000 de hectare, unde poate fi creat cel mai mare și important parc național din Europa.