Peste 100 de documente false sau falsificate, descoperite de polițiștii de frontieră de pe Aeroportul Otopeni

Polițiștii de frontieră au identificat pe Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni, de la începutul anului, peste 100 de documente false sau falsificate.

‘În primele nouă luni ale anului 2025, polițiștii de frontieră români au constatat 789 de infracțiuni de fals și uz de fals, în care au fost implicate persoane de diferite cetățenii. O creștere considerabilă a numărului de persoane depistate în posesia unor documente false s-a constatat în principal în punctele de trecere a frontierei aeroportuare. Numai pe Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni au fost identificate, de la începutul anului, peste 100 de documente false sau falsificate. O creștere semnificativă a numărului de documente false descoperite pe Aeroportul Otopeni s-a înregistrat în luna septembrie, când media a fost de un caz la fiecare două zile, indicator ce reflectă nivelul ridicat de profesionalism și vigilență al structurilor operative ale Poliției de Frontieră Române’, se arată într-un comunicat trimis sâmbătă de Poliția de Frontieră.

Potrivit sursei citate, majoritatea celor care au încercat să treacă frontiera cu documente false sunt cetățeni români sau cetățeni ai unor state terțe (Albania, Siria, Kazahstan, Georgia), care au nevoie de viză pentru a călători în spațiul Schengen sau pe numele cărora sunt emise alerte din diverse motive. Cele mai frecvent falsificate documente sunt acte de identitate românești, poloneze și italiene, folosite în scopul deplasării ilegale către state membre Schengen.

‘O metodă des întâlnită pe aeroporturile internaționale este metoda ‘dublului check-in’: cetățeni ai unor state non-UE își achiziționează două bilete – unul către o destinație pentru care nu au nevoie de viză și altul către un stat Schengen. După accesul în zona de tranzit, încearcă să se îmbarce pe cursa Schengen, prezentând documente de călătorie false, falsificate sau aparținând altor persoane. La sfârșitul lunii septembrie 2025, în Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă, polițiștii de frontieră au depistat mai multe persoane – cetățeni din Iran, Bangladesh, Siria și România – care au prezentat pașapoarte false sau cărți de identitate românești contrafăcute’, mai arată sursa citată.

În comunicat se mai arată că polițiștii de frontieră acționează zilnic în zonele de competență – la frontiera internă, în cadrul controalelor aleatorii și nesistematice efectuate pe căile de comunicație, în limita a 30 km de la linia de frontieră în interior, precum și în punctele de trecere ale frontierei terestre, aeroportuare și maritime, iar ‘în aceste zone sunt depistate constant persoane, cetățeni români și străini, care se legitimează cu documente de identitate false sau falsificate ori prezintă documente aparținând altor persoane, încercând să inducă în eroare vigilența polițiștilor de frontieră’.

sursa: AGERPRES

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati