Peste 100 de mii de români sunt așteptați să petreacă minivacanța de 1 mai la mare. O bună parte dintre aceștia vor ajunge pe litoral cu trenul. Numărul lor este cu mult peste cel al călătorilor care folosesc în mod normal acest mijloc de transport în comun.
De astăzi și până pe data de 30 mai, inclusiv, toate trenurile, locomotivele și vagoanele aflate în parcul activ al CFR Călători vor fi scoase pe teren. Cele mai multe vor merge în direcția litoralului și asta pentru că există o cerere extrem de crescută în această direcție, notează stiri.tvr.ro.
Potrivit reprezentanților CFR, aceștia au suplimentat cu 30%, față de un weekend normal, numărul locomotivelor și al vagoanelor care vor circula în această perioadă.
Reprezentanții CFR spun că, în acest moment, cu greu mai pot fi găsite bilete de întoarcere dinspre litoral, pe data de 1 mai. Aceștia recomandă ca în momentul în care pasagerii își cumpără un bilet dus, să își ia unul și pentru întoarcere pentru a evita situația în care aceștia ar putea rămâne fără bilet.
Indiferent de stațiunea pentru care au optat, vor avea o minivacanță plină de distracții pentru că cei care au ales stațiunea Mamaia sau Constanța vor putea participa la un festival de muzică electronică, începând de azi și până pe data de 3 mai.
Turiștii vor mai putea lua parte și la petrecerile exclusiviste din cluburi sau vor putea participa la festivalurile gastronomice.
În toate stațiunile, reprezentanții din turism au transmis că se așteaptă ca în acest weekend prelungit să ajungă peste 100.000 de mii de turiști.