Peste 1000 de persoane s-au vaccinat ”la chiuvetă” la o clinică din București. Cât costa un certificat fals

Peste 1000 de persoane au obținut în mod fradulos, contra unor sume de bani, certificate COVID, fără însă a li se administra serul și chiar fără a fi prezenți fizic în centrul de vaccinare, potrivit unui comunicat al Parchetului.

”În cursul zilei de 11 aprilie 2022, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică (SUPC), în baza autorizării instanței, a pus în executare efectuarea a 12 percheziții domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, cumpărare de influență, fals informatic și, respectiv, acces ilegal la un sistem informatic”, transmite Parchetul de pe lângă ÎCCJ.

Perchezițiile sunt efectuate de polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul IGPR, DGPMB – Poliția Sectorului 2 București, IPJ Olt, IPJ Vâlcea și IPJ Gorj.

”Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment, rezultă că în perioada august 2021 – prezent, personalul medical din cadrul unei clinici de vaccinare cu puncte de lucru în sectorul 2, municipiul București și municipiul Caracal, județul Olt a efectuat vaccinări prin metoda ”la chiuvetă”.

Centrul de vaccinare este la o Cinică de pe șoseaua Fundeni

Centrul de vaccinare este la o Cinică de pe șoseaua Fundeni.

Potrivit INSP si DSP, aici s-au vaccinat aprox 7000 de persoane. Dintre acestia, peste 1000 de persoane nu au fost vaccinate în realitate. Pretul era intre 1000-1500 de lei / certificat.

Peste 1000 de persoane au obținut în mod fradulos, contra unor sume de bani, certificate digitale europene COVID, fără însă a li se administra efectiv serul necesar vaccinării și chiar fără a fi prezenți fizic în centrul de vaccinare.

Activitatea infracțională a fost susținută și de modalitatea de organizare a activității de vaccinare, exclusiv prin administrarea unei singure doze, în sensul că vaccinul solicitat la deschiderea centrului de vaccinare și care s-a utilizat în cadrul acestuia a fost Janssen (Johnson & Johnson), procedură ce implică administrarea unei singure doze.

Persoanele cercetate vor fi prezentate cu mandate de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea efectuării activităților specifice de urmărire penală, urmând a fi dispuse măsurile procesual penale care se impun.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati